O întâmplare ciudată și-o minune te-au adus în cale

Azi e ziua lor. A celor născuți prematuri. De parca am putea într-o singură zi să facem pentru ei ceea ce ei fac înainte de vremea lor. Înainte de venirea lor pe lume.

Gustul unei caise ușor timpurii, ușor acrișoară, ușor necoaptă. Sau frunzele care par pictate dintr-odată de vânt, cu acuarele de rafale, atunci când toamna vine brusc. Așa sunt pruncii ăștia. Minuni. Eroi.
Nu, azi nu e ziua lor. Nu, n-ar trebui să fie așa. Ar trebui să fie zilnic, azi, mâine, poimâine. În primăvara aceasta, vara, toamna, iarna, ziua lor.

Pentru tot ceea ce ei înfăptuiesc.
Minuni în incubatoare.
Suflete ținute în viață de aparate.
Mame stând în pat și numărând nu clipele, ci milisecundele și lacrimi care nu mai pot să curgă.

Asta sunt ei. Îngeri. Îngeri veniți prea devreme pe pământ și care luptă să rămână cu ale lor mame, lângă ale lor pântece.
Tic-tac, tic-tac și mama lor aleargă, se zbate, timpul nu o mai apucă din loc pentru mamele acestea.

Un pumn de om.
O fărâmă de iubire.
Un kilogram și încă puțin care sfidează lumea asta întreagă și îi arată cât poate el, cât de mult duce, până unde înalță pânzele, îi arată că știința și cu minunea se împletesc și creează destin.

Ce-i destinul unui prunc sosit timpuriu?
Un meteorit care străpunge spațiul speranței.
Un joc între iubire, dorință și neputință.
Pentru unii, niste biete făpturi conectate la aparate.
Dar pentru mamele lor, da, pentru mamele lor… ei, ei, cei prematuri, sunt eroii lumii ăsteia. Nu, nu ai lumii. Ai tuturor lumilor ce ar putea fi. Sunt Luceferi. Puteri. Zvâcniri. Combustii. Inimi palpitând strâns legate de-un cordon ombilical.

Așa că, haideți, vă rog, să nu le dăm o zi. Nu, nu e ziua lor azi. E ziua lor veșnic. Pentru că ei sunt, față de ceilalți, poate, cei aleși să ne arate încă odată și încă odată că viața asta nu e despre programări, planuri și calendare, ci despre întâmplări, minuni și chintesențe.

Viața asta e despre ce urmează să fie, nu despre ce a fost înaintea ei.
Viața asta e despre ce e acum.
Un copilaș cu ochii închiși care luptă să facă parte din ea.

Sărută-i ochii.
Și nu pentru că azi e ziua lui, nu.
Ci pentru că peste zece ani, douăzeci, treizeci de ani, pentru tine, mama lui, va fi la fel.
Pentru că, orice ar fi, tu zilnic vei ști.
Că el e minunea ta din fiecare zi.

P.S.: Marc a venit pe lume ușor prematur, la 36 de săptămâni. Avem printre noi mame cu eroi? Și dacă da, ne puteți povesti o parte din minunile trăite?

În poză- Marc, 36 de săptămâni.
Titlu text: inspirat dintr-un cântec de-ale lui Florin Chilian.