Dragă bonă a copilului meu

Se zice că în case în care miroase a pui de om și se văd în geamuri urme șterse de mânuțe cu mâncare, te strigă bonă. În altele, te numești dădaca, fiindcă îl legeni de mic pe două perne așezate pe picioarele-ți. Stai lângă mamă și o ajuți cu ce poți. De-ale gurii pentru ea și omuleț, de-ale casei, de-ale toate ce găsești tu de făcut.

În alte case mai mari, te numesc guvernantă. Prin alte case de pitici, ei îți spun îngrijitoare.

În casele din Ardeal, am auzit că îți spun mamaie. Prin alte case de la sate, te strigă de dimineața până seara pe alte și alte nume: doica, neneaca ori babaca. Am auzit chiar că unele glasuri de copii și mame și tați îți spun nursa, ce mai vorbă e și asta!

La noi în casă te numești nonna. Pentru că-ți place italiana. Pentru că îi spui fărâmei mele de om, ti amo și el răspunde înapoi ti amo. Pentru că îi ții loc de bunică atunci când ea nu e. Pentru că ești siguranța lui atunci când eu nu sunt.

Dragă bonă a copilului meu, 

Eu nu o sa te numesc bonă. Și nici doica, bunica ori mamaia.  Eu nu cred că numele tău vine din franceză ori din germană ori de prin alte locuri. Eu cred că tu ești bona, căci ești bună, eu cred că ei îți zic așa, pentru că doar un om bun poate crește un copil cu blândețe.

O să îți spun umbra mea dreaptă. O să îți spun omul meu de suflet de mamă. O să îți spun ca de la mamă la mamă, ca de la femeie la femeie, că tu știi prin ce trece o mamă: războaie. Naștere, alăptare, răbdare, înțărcare, margini de viață, iubire.

Așa că, draga noastră, care ești în casă atunci când eu nu sunt;

draga noastră, care faci ciorbe pe care cel mic al meu le mănâncă fără lingură, căci nu mai apucă, ori sosuri pentru paste ori tot ce găsești tu din nimicuri;

draga noastră care îl adormi și îl ții culcat pe piept până se trezește;  

draga noastră care îmi trimiți poze din cinci în cinci minute și îmi răspunzi la toate mesajele mele de mamă-care-dă-întruna-indicații-și-nu-se-mai-oprește-

și pentru toate celelalte:   

că mi-l îmbraci bine,  

că râdeți ca nebunii,

că vă jucați în toate felurile posibile pe jos, pe sus, prin iarbă, prin nisip și frunze:

Eu ție îți mulțumesc.

Și pentru că această colivie în care sunt prinsă de ceva timp, nu mă lasă să zbor spre alte lumi, nu te supăra pe mine atunci când eu îți spun:   

dați-i jos căciulița,       

puneți-i șosetele albastre, nu cele verzi,  

vedeți să nu fierbeți prea tare laptele, căci nu-i place așa,     

vedeți să nu îl înveliți că nu doarme așa     

… și aș putea să termin mâine de dimineață.

Dar n-o s-o fac. Căci știu, că în sufletul tău de om care-mi îngrijește mie copilul, care vine de dimineața până seara, ori la orice oră e chemată, cu plasele și castroanele după ea, cu jucării găsite pe orișiunde pentru pui, cu povețe și griji multe pentru el, știu că îl iubești. Știu că o faci cum poți tu mai bine sau cum crezi tu de cuviință. Poate cum ai face-o pentru ai tai. Știu, draga noastră bonă, că ești bună.  

Așa că, lasă-mă să-ți mulțumesc întruna și pică nu-mi purta pentru grijile de mamă. Pentru încrederea mea fracturată. Pentru toate repetițiile inutile. Pentru toate apelurile și convorbirile în plus. Pentru monologul meu poate supărător uneori. 

Eu știu că tu înțelegi de ce le fac. Doar ai fost și tu mamă, nu?

Pentru toate dățile în care ești acolo și eu nu sunt –     

Inima mea iese din piept și ți se înclină. 

Foto: arhivă personală