(XV)*Celei care înțarcă*

Între firele tale de păr
Mi-am învârtit degetul – 
Am strâns pe el părul tău
Pe care l-am inspirat și expirat.

Ți-am sărutat tâmpla și, 
Tot acolo, mi-am oprit buzele și 
Ți-am șoptit –
Te iubesc,
Iarta-mă,
Îți mulțumesc.

Tu-mi țineai mâna pe sânul drept 
Ți-era greu și mie și mai și –
Așa începuse înțărcarea ta și-a mea 
Sfârșitul unui început cu prăpăstii,
Chinuiri și fericiri.

M-am gândit atunci că mama are doi sâni
Și în ei stau toată hrana și toată dragostea sa,
Din ei curge un lapte-al vieții
A tot ce-i bun și atașament.

Cum să mă opresc eu,
Cum să nu-ți mai dau 
Din tot ce am mai bun,
Mai sfânt,
Mai drag,
Mai de iubire plin?

Dar cică așa-i lumea de când pământul, 
Cu mame și prunci
Care într-o zi de marți 
Ori miercuri ori poate joi, 
Într-o zi oarecare, fir-ar ea de zi,
Se despart, se descătușează, 
Se duc unul pe un drum,
Celălalt pe altul.

Dar, dincolo de ruptura de la sân,
De înțărcarea puiului,
De înțărcarea mamei, 
Nu este separarea, nu,

Este unirea lor, legătura lor 
Completă și făr’ de cusur, 
Intensă,
Atât de adânca,
Până-n abisul despre care n-a scris nimeni.

Dincolo de înțărcarea lor, 
E cea mai frumoasă poveste dintre ei doi –
Dintre mama adormită întinsă pe pat și
El, mic, ghemuit, ascunzându-se în ea,
În mirosul ei de mamă –
Visând la o lume plină de ei.

Acolo unde, dincolo de sânul mamei din care lapte nu mai curge azi,
E-o inimă ce-l va iubi mai mult și mai mult și mai mult.

Pentru unele alăptări, am fost cel mai fericit om de pe pământ.
Pentru altele, am plâns și mi-am scrâșnit dinții.

Pentru unele, am închis ochii și mi-am dorit să se termine odată. 
Pentru altele, mi-am dorit să fie etern.

Pentru unele, m-am simțit singură.
Pentru altele, am simțit că sunt cel mai bogat, plin și viu om.

Pentru unele, am simțit epuizare,
Pentru altele, am înflorit și am înviat.

Dar, pentru fiecare, 
pentru fiecare, 
l-am iubit.