Vreau să facem un copil

Nu, tu nu mi-ai zis așa. Între noi doi n-au fost vorbe multe. Au fost priviri, schimburi de atingeri, înghițiri în sec și o mână de reproșuri. Apoi ne-am calmat, ne-am mai uitat încă o dată unul la celălalt și ne-am iubit.

Nu, eu nu ți-am zis ție că vreau un copil cu tine. Ți-am ținut spatele cât muntele între mâinile mele, pe care l-am sărutat pe alocuri, umed, crăpat, muncit.

Într-o zi oarecare din viața-mi, am avut impresia că ești totul pentru mine. Că ești și vei fi. Nu știu cum te-am ales fix pe tine, ce ai făcut, ce am făcut, dar știam că lângă perna ta, îmi pot lăsa capul să se afunde până-n gândurile sale negre, până în secretele nespuse, până în dorințele vii.

Eu nu ți-am spus că vreau un copil cu tine. Nici nu știam ce înseamnă viața cu adevărat. Greutățile, chinuirile, încercările, frustrările și cuvintele care sângerează doar spunându-le, aruncându-le în vânt, la nervi.

Nu ți-am spus că vreau un copil cu tine, pentru că nu credeam că din doi oameni simpli, bezmetici fiecare pe a sa potecă, putea ieși ceva atât de asemănător cu răsăritul, cu infinitul, cu o cală ce-și desprinde petalele pentru întăia oară.

Tu erai mereu între meserii și du-te -vino, hoinăreai pe drumuri și credeai că totul începe și se sfârșește cu un hamac agățat de-un copac, cu o leneveală printre valurile mării, cu un cort între munți. Ai fi putut fi un pustnic și ai fi fost fericit probabil. 
Nu aveai atunci țelul de a fi cât mai sus, de a te osteni atât pentru paralele atât de necesare.

Eu credeam că idealurile le aflu doar din cărți, dintr-un dans la ceas de seară singură în odaie, dintr-un vin sec, ușor amar și învechit.

Tu nu mi-ai spus că vrei un copil cu mine. De ai fi știut atunci că-ți va fi oglindă întru totul, că va avea totul, dar totul de la tine, am fi râs amândoi și, poate, eu m-aș fi înciudat puțin.

Tu nu mi-ai spus că vrei un copil cu mine, pentru că n-ai fi găsit curajul, n-ai fi crezut că uite, copiii pot avea și ei copii la rândul lor. Eram fetița ta. Și-a trebuit să fiu apoi femeie, mamă. Să mă spetesc, să las în urmă un răsfăț, pe tine dulce, pe tine calm, pe tine îndrăgostit de mine.

Tu ai făcut un pas, eu doi, tu ai intrat în horă, eu trebuia să închei dănțuind a transpirație, a rug încins, a înfăptuire, a creație.

Eu nu ți-am spus că vreau un copil cu tine, tu nu mi-ai spus că vrei un copil cu mine.

Poate că altcineva ne-a spus-o, ne-a împlinit-o pe ascuns, ne-a făcut o farsă a iubirii.

De mână și acum, mai greu, mai anevoios, nu ne-am vorbit. N-am vrut să dăm în judecată pe-acel cineva, n-am vrut să aflăm vreo pricină a acestei conspirații ce ni s-a pecetluit.

Tu ne-ai fost de-ajuns. Tu ne ești de-ajuns.
Bebelușule, copilașule, piticule, noi nu ne-am spus unuia celuilalt că te vrem.

De-am fi știut, ce ignoranți și goi eram, ah, cât de plină-i lumea cu tine.

De-am fi știut, ce săraci și reci eram, ah, când nu știam ce ne dorim cu adevărat.

Pe tine.