M A M A

Ma-ma. 
Două silabe care-mi crapă inima-n două bucăți. 
De perfecțiune. De siguranță.

Mama.
Un cuvânt ce-mi alină oasele, pielea, gândul, suflul.
Un cuvânt spus de atâtea ori- Nenumărate ori.

Ce-i o mamă? 
O minune. 
O creație de pe-ai raiului pereți-
O întâlnire cu tine însăți.

Mama. 
E copilul tău de la degetul mic al piciorușului până-n creștetul bălai și moale.

Mama.
E femeia care a ținut pe umeri pietrele, izvoarele, vulcanii.
E femeia care s-a întors din drum să-și mai coasă o cămașă
în care să-și țină pruncul abia născut.

Mama. 
Femeia care a dus războaie.

Mama.
Femeia care și-a strâns pumnii și i-a dus la ochi.

Mama.
Femeia care și-a schimbat viața pe iubire.

Mama. Ce simplu.

Mama. Să vezi un ou crăpând și un pui zbătându-se a ieși.
Mama. S-o vezi cu burta atârnândă și degețele vii mișcându-i înăuntru.

Mama. Să știi că ai la cine te întoarce.
Mama. Să știi că ai pe cine să iubești.

Pe viață.

Ma-ma.