(I)*Celei care zâmbește*

Știu. Cu mânuțele lui. 
Ți-a apucat obrajii, i-a mirosit, i-a mângâiat. Între ei doi, a desenat cel mai frumos zâmbet din lume. Cu degețelul.

Ți-a apăsat pe ochi și-a întrebat: 
che, mami? I-ai spus că ochii.
A râs, ți i-a apăsat din nou, și n-a mai rămas urmă de lacrimi.

Apoi urechile, apoi părul. Te-a mângâiat atât de tare, atât de adânc, atât de cu toată ființa lui, cum n-a făcut-o nici un bărbat, nici un amant, nici un tată măcar.

Când te-a văzut că râzi, a râs și el. 
Când te-a privit sărutându-i tatăl, ochii i-au strălucit. 
Când ai dansat cu el și-ai țopăit pân’la tavan și înapoi, de băteau vecinii în țeavă, da, da, atunci și el, cu piciorușele sale, a dansat lumea, a simțit toate notele unei muzici.

Ah… și lasă-mă să îți mai spun.

Când l-ai îmbăiat pentru prima dată, el s-a simțit cel mai firav om din lume în mâna ta.

Când i-ai dat din pieptul tău, carne sângerandă, lapte de nu-mă-uita, el ți-a mulțumit pentru o viață. Cu buzele, cu ochii aceia ce zâmbeau și ei. Nu a existat fericire mai mare pe-un prunc ca aceea de la sânul mamei.

Când l-ai hrănit cu zâmbete, a putut să mănânce tot.
Când l-ai îmbrăcat cu drag, nu a mai dat din mâini și din picioare. 
Când ai plâns de fericire lângă el, nu s-a speriat, ci te-a privit curios la rându-i.

Of, și câte ați mai făcut. Dar tu știi asta. Da, mămico. 
Știi că fericirea ta e viața lui, că el ceea ce a desenat, acolo ar vrea pe veci să fie: un zâmbet larg, cu fața plină, cu obrajii roșii, c-un păr de vis.

Mămica lui și-un zambet. Atât e tot ce și-ar dori.

Celei care azi zâmbește,
Te rog: 
Nu-ți uita magia.

Cu drag, 
K.