Între părinte și copil

Timpul meu s-a dilatat, s-a contractat, a devenit o malformație.

Între camera în care am intrat ca părinte și camera din care-am ieșit drept copil, e un Zid. Al naibii de greu.

Haideți să vorbim clar, să ne dezbrăcăm, să ne împărtășim păcatele. Acestea de părinți.

De câte ori am ridicat vocea, de câte ori am gândit gata, nu mai vreau, să se oprească toat’odată, să mor aici. Nu, poate nu toți ați avut aceste gânduri. Sau poate e atât de dureros, că nu e de recunoscut.

Săpați mai adânc. Bine. Le-ați găsit. Secretele copilăriei. Mama. Bunica. Cealaltă femeie a tatălui. Cineva. O lipsă, o emoție neînțeleasă, Doamne și câtă nevoie ați fi avut atunci.

De o ființă coborâtă de undeva, propagată înspre voi, îngenunchiată acolo lângă tine. Să îți audă tremurul, șoaptele, nevoile.

Mama, nu mă lăsa să dorm singur. Mama, nu pleca, te rog. 
Mama, ține-mă în brațe, nu vreau pe jos.

Mama, vreau și eu… 
Mama, ia-mi și mie… 
Mama, nu vreau să plec de aici.

Mama, de ce plângi? 
Mama, hai și tu să te joci cu noi! 
Mama, poți să te oprești din spălat vase? 
Mama, mă ajuți să-mi fac tema?

Unde erau toate răspunsurile, unde sunt acum? 
În gura ta, în vocea ta, în gândurile tale negre?

Dă-ți voie. Să iasă. Toate. 
Dă-ți voie să nu te mai simți neiubită, neiubit. 
Dar nu-l încărca pe el, copilașul tău, nu pune pe umerii săi, tot ce ți-a lipsit, murit, durut, chinuit.

Toate palmele,
Cuvintele rele,
Cuvintele negre, 
Mâhnirile de dincolo de colțurile casei,
Spaima de ai tăi.

Știu că nu o să vorbești despre asta. Că undeva, acolo între inimă și gând, le-ai pus cruce și pământ. Că ai fi vrut să se oxideze, să ruginească, să moară fulger.

Și iartă-mă că râcâi. Dar lasă-le să se înalțe. Să iasă din pământ. Apucă-le cu mâna, rupe-le, să iasă toată seva din rădăcini.

Ai fost un copil. Vină n-ai avut. 
Acum, când nu mai ești copil, ci ai unul în față, în mâini, pe brațe, în cârcă și în suflet, fă-ți o promisiune, sau poate câteva.

Că te vei întoarce la tine. 
Că te vei împaca cu tot ce nu a funcționat atunci.
Că te vei opri la timp.

Că el nu va trece prin toate acelea.
Că nu vei căuta vindecare prin el.
Că nu-ți vei umple goluri și nevoi cu el.

Că te vei răsuci de o mie de ori, pân’la vindecare. 
Că o să ierți și uiți. 
Că o să îți dai voie să înțelegi.

Pentru cei a căror copilarie nu a fost doar vată pe băț,

Și pentru nevoia lor de afecțiune,

Cu drag,

K.