Copilul meu sau omul (pentru) care

Da, el. Este omul. Pentru care aș trăi încă o viață, pentru care aș muri în aceasta.

Omul căruia îi dai colțul acela bun de pâine proaspătă, întotdeauna rămas ultimul. 
Omul pentru care te întorci din drum să îl mai pupi încă o dată.

Omul care te face să râzi, după ce te-ai înfuriat.
Omul pentru care sufli în ciorbă de o mie de ori, pentru care testezi apa cu cotul, pentru care guști tu primul ca să te asiguri că totul e bine.
Omul pentru care vrei doar bine și poate, perfect.

Omul pentru care sari în bălți, imiți toate vietățile din ogradă de râd vecinii de deasupra, țopăi în șotron sau joci lapte gros cu gașca sa de prieteni.

Omul care în mânuțele sale cuprinde universul meu, aliniază planetele, mișcă Pământul.

Omul pentru care aș mai trece încă și încă o dată : prin lacrimi, prin injecții, prin contracții, prin limite.
Omul pentru care mi-am ascuns si peticit rănile dinăuntru, am ridicat pânzele, mi-am dezvelit pieptul noapte de noapte.
Omul pentru care am creat ziua visuri și noaptea vise.

Omul care pe de-a lungul și de-a latul unui pat, pe un covor jos, m-a-nvățat că jocurile sunt mai pline de râsete fără reguli, că uite ce bine-i să fiu din nou și eu mic, copil și-uituc de griji.

Omul pentru care ți-ai facut scopuri și le-ai adus la împlinire.
Omul pentru care viața de dinainte n-a mai fost niciodată la fel.

Omul care nu o să te țină niciodată-n loc, ci o să-ți dea zi de zi cel puțin un motiv să mergi înainte, să-i dai bice.

Copilul tău e omul care ți-a dat viața. Nu-i prea frumos?

Cu drag de voi și de omuleții voștri,

K.