De la o mamă pentru un tată (…)

Timp. Dă-mi timp să iubesc, să uit, să plec departe și să mă-ntorc, să mă schimb de o mie de ori și să revin la ceea ce-am fost. O fetiță. Care plângea. Că și-a murdărit rochița, că a pierdut un cercel, că nu și-a mai găsit animaluțul de pluș.

Dragoste. Dă-mi dragostea ta, iubește-mă cu toți cărbunii tăi interiori, fă-mi trupul să tremure din nou și din nou și din nou. Ca să revin la ceea ce am fost. O fetiță cu părul lung, cu ochii de alună, cu privirea de enigmă.

Răbdare. Dă-mi răbdarea ta ca să învăț să nu mai fiu furioasă, să învăț să mă consum înainte de a-l răni pe celălalt, de a arunca vorbe în vântul deziluziilor. Ca să revin la ceea ce am fost. O fetiță care citea, care se arunca in iarbă fir a fir, care mângâia toate animalele din curte, care se adăpostea la soare pentru a mai fura puțină căldură.

Brațe. Dă-mi brațele tale. Azi, mâine, poimâine, îmbrățișează-mă ori de câte ori poți. Mereu o să am nevoie. Ca sa revin la ceea ce am fost. O fetiță ținută prea puțin în brațe, tânjind adesea după ele.

Mai dă-mi o carte în care să citesc despre mine și despre tine, despre ce ne-a legat, despre ce ne-a întâmplat. Câtă fericire o să-ncapă-n ea!

Mai dă-mi o floare, o bomboană de ciocolată, un inel pus la deget, o brățară firavă aruncată pe mână, un colier strălucind în oglindă sau orice altceva-ți trece prin cap. Niște căpșuni cu zahăr, o vată pe băț, o pungă de pufarine, niște mucenici zemoși și proaspeți, ce vrei tu. 
Eu voi fi fericită oricum.

Mai dă-mi-te pe tine. Gol, singur, cu tot ce ai mai sacru și profan. Te voi iubi oricum.

Dă-mi tot ce însemni tu și învață-mă a dărui la rându-mi. Tot timpul, toată dragostea, răbdarea, brațele mele. Ca să le dau mai departe. Da, lui. Copilașului nostru.

Nu uita, prin tine, eu mă fac bine.
Dacă eu sunt bine, e bine și el.

Cu dragoste, 
K.