Din Convorbirile unei mame

Suflete drag, până să am un omuleț făcut din lipici de fericire și bucăți de râsete, nu știam multe lucruri. Eram săracă, vidă, imună, putrezită. Eram absentă din propria lume.

Trăiam într-un univers de-a-ndoaselea, în care oboseala, grijile, prioritățile, aveau cu totul, dar cu totul, alte fețe. Schimonosite, încărcate, noduroase.
De-aș fi știut eu atunci că toate acestea capătă o altă însemnătate lângă o explozie de energie plină, n-aș fi crezut.

M-ai învățat multe, copilașule. Cine-ar fi crezut?! Tu atât de mic, eu atât de mare, și tot eu sunt cea care ia lecții de la tine. De iubire, de răbdare, lectii de blandețe și tărie.

M-ai învățat mult prea multe, iară eu le-am adunat și strâns bine, păstrate toate în sacul tău cu jucarii. De-acolo se răsfiră, zi de zi, câte una, pe-al nostru covoraș de joacă.

M-ai învățat că mai pot. Chiar daca zic mereu că “nu mai pot”. Pot. Pot și mult peste asta.
M-ai învățat că nu sunt o mamă rea. Căci chiar de uneori așa cred, după aceea tu mă asiguri, cumva, în vreun fel al tău anume și aparte, că nu e așa. Că sunt bună pentru tine.
M-ai învățat că și iarna e frumoasă, dacă te am pe tine alături.
M-ai învățat să îmi dau voie să plang. Pentru că și eu am nevoie.
M-ai învățat, mai ales, că atunci când îmi vine să urlu, să înghit în sec și să fiu capabilă să schimb furia cu zâmbetul, iar el să fie adevarat.
M-ai învățat că nimeni, dar nimeni pe lumea-aceasta, nu se va bucura așa cum o faci tu, atunci când ajung acasă, plecată de lângă tine.
M-ai învățat să mă accept. Nervoasă, în extreme, în limite împinsă, cu corpul deformat, cu gânduri negre. Și apoi, tot tu, le-ai schimbat culoarea. Mai vii, mai deschise, mai pline de lumină.
M-ai învățat să-ți iubesc tatăl, chiar dacă uneori ne-am torturat cu certuri. Dar fără el, tu n-ai fi fost.

M-ai învățat că a fi parinte, nu este despre a face mâncare bună sau a-ți cumpăra ce vrei tu. Ci despre a fi eu, și a mă maimuțări în toate felurile cu tine pe podea.
M-ai învățat să mă schimb. Sau cel putin zilnic să încerc a face asta.

M-ai învățat că plânsetele tale continue se pot transforma-n râsete la fel de curgătoare. Că multele treziri în noapte, ajung să fie încolăcirile mânuțelor tale în jurul gâtului meu ziua. Că pieptul meu, de la care te-ai hrănit și pe care ai stat ore-n șir dormind, va bate de două ori mai mult. Cu tine lângă mine.