Al cui vei fi tu?

Copilul meu e mic. Un an și două luni astăzi.

Ce am facut eu în întreaga mea viață într-un an și două luni? Poate am schimbat un loc de munca sau am avansat în grad, poate am trăit două iubiri, poate am învățat să dansez sau să gătesc, poate am absolvit niște cursuri, poate am călătorit în trei țări. Nimic nu îl egaleaza. Nimic nu se ridică la înălțimea lui. Are 78 cm, dar e cel mai înalt castel pe care l-am ridicat. Din suflet de nisip, din mami și din tati, din nebunii și fericire. Așa a fost el creat. Și-n tot timpul acesta, nu am simțit că am creat ceva mai mare, mai frumos, mai real și mai etern decât el.

Și știți ce-mi arde sufletul ca o combustie? Nu că va pleca într-o zi, nu că va trece prin suferințe, nu că se va lovi de lumea această uriașă și rea, nu, nu, acestea-s nimicuri.
Știți ce mă nimicește acolo-n interior, acolo unde el a stat și a inotat în marea lui de siguranță și iubire? Că nu știu nicicum, nicicum, nicicum…

Cine-l va iubi așa ca mine?
Cine-l va îmbrăca ușor și cu răbdare?
Cine nu va uita părul să i-l pieptene dimineața?
Cine îl va strânge-n brațe cu toată ființa sa?
Cine îl va hrăni linguriță după linguriță?
Cine îl va ține mereu de mână?
Cine-l va fugări, cine-l va urma pas cu pas ca o umbră?
Cine va ramane mereu în prag de ușă pe el să îl privească?

Va fi cineva, trebuie să fie. Poate prietenul său cel mai bun. A sa iubită ori al lui profesor. Sau doar un om de încredere. Dar cum să știu eu, cum să-mi împac bietul și nebunul suflet? Cum să-i zic să tacă,să adoarmă-n noapte, cum să-l liniștesc?

Privește-ți copilul. Ia-l de mână. Liniștește-te. Copilul tău va ști că el va fi al tău pentru totdeauna. Cum toți știm că suntem ai cuiva.

Cu drag tare,