Dormi cu el în pat?

Dormi cu el în pat??
Asta nu e bine.

Așa m-a întrebat și conchis o mamică surprinsă-aprinsă astăzi.
Da, dorm cu el în pat. Dorm cu bebelușul meu.

Lipiți. Ghemotoci. Unul într-altul. Și aș face-o oricând din nou dacă m-aș întoarce la-nceput.
Pentru că atunci când îi simt respirația caldă, simt că am un pui de om lângă mine. Puiul meu. O piticanie din carnea mea, din sângele meu, din aerul meu. Respirația lui e bătaie de inimă, e clinchet, e trăire. 

Să îi simt părul… părul lui moale, fraged-e ca și cum mi-ar presăra cineva ghiocei deasupra capului când dorm. Ghiocei îmbătători de miros de pui golaș. Știți cum miroase un pui? Așa miroase și părul copilașului.
Pielea… simt că-mi stau sub mâini iepurași, pisoiași, blănoși întregi. Pielea bebelușului e divină. 

Ca să nu mai vorbim de urcările și coborârile lui pe trupul meu, de aruncăturile sprintene în ale mele brațe, de încolăcitul cu mâinile lui atotputernice de gâtul meu. Nu mi se încolăcește doar pe trup, mi se ghemuiește pe suflet, pe inima, pe viață. Mi se face mic , mic, mic, în lumea mea mare.

Și nu zic că nu se întâmplă toate aceste minuni și cu bebelușul în pătuțul lui, dar eu, una, pe oamenii pe care i-am iubit, i-am ținut lângă mine. Strâns. Lipiți. 

Noapte bună, oameni dragi!