5 motive pentru a oferi copilului tău un joc magnetic de construcție: Idei de cadouri pentru Ziua Copiilor (P)
O să vă spun din capul locului că eu atunci când eram mică nu prea construiam. Nu îmi amintesc dacă pur și simplu nu mă atrăgea deloc, pentru că țin minte seturile de Lego pe care mama le aducea mereu acasă pentru mine și sora mea, însă nu îmi amintesc să fi avut vreo pasiune pentru ele. Și era în regulă așa. Știți de ce? Pentru că mă jucam cu păpușile, le croiam haine, le îmbrăcam și le dezbrăcăm si le îngrijeam și le duceam peste tot cu mine! Doamne, ce mai iubeam păpușile ălea!
Și gândindu-mă la asta am realizat că Marc al meu este tare pasionat de construit. Întruna ar clădi vreun turn, un drum, o parcare, vreun pod, o autostradă, o ceva, orice, dar să fie construit cu mânuțele sale!
Ah, și ce m-am bucurat că au ajuns la noi jucăriile acestea de construcție, care pe lângă faptul că au un design atractiv și colorat pentru cei mici, cu piese rezistente la căzături, sunt și magnetice! Exact! Adică absolut toate colțurile lor fac click peste tot și poți construi tot ce îți trece prin cap.
Și da, vreau să vă recunosc ceva aici. Am făcut și eu greșeala aceea, pe care cred sincer că o facem mulți dintre noi.
Insistam mereu cu copilul meu să facă după manual:
Haide să facem cum ne arată aici!
Hai să ne luăm după model!
Uite, mama, cum arată pe cutie!
Cred că asta fac aproape întotdeauna când Marc primește o jucărie nouă. Încerc să urmez instrucțiunile. Caut modele din manual.
Ia să vedem, ce face jucăria asta?
Uitând, fraiera de mine (șșșt) că acest om mic al meu nu are nevoie mereu de un instructaj.
Pentru că într-adevăr copiii au nevoie de anumite reguli și limite în viața de zi cu zi, dar când vine vorba de joacă, oh, domnule drag, lasă-ți copilașul drag să se exprime, să analizeze, să observe, să caute, să descopere, să construiască.
Ce mă mai ofticam așa în inima mea uneori crezând că el are vreun defect că nu face după indicațiile jucăriilor sau ale jocurilor.
De ce nu se joacă așa cum zice aici?
Dar asta este un lucru minunat! Este un lucru fascinant când copiii fac asta!
Asta înseamnă că au propria lume.
Asta înseamnă că sunt creativi.
Asta înseamnă că ne dau șansa să învățăm noi de la ei, nu invers.
Spuneți drept, de câte ori ați rămas pur și simplu așa, cu gura deschisă la ceea ce a făcut copilul vostru minunat?
De câte ori v-a surprins în bine, în entuziasm, în fascinare?
De câte ori v-a dovedit că joaca este limbajul lor de iubire principal și știți voi, dragii mei, că la fel ca orice iubire, nu se trăiește după manual, nu se învață, nu există reguli aici.
Joaca este tot ce poate avea mai sfânt un copil .
Haideți să le dăm frâu liber să o simtă, să o trăiască din plin, să fie ei înșiși.
Pentru că sunt minunați copiii noștri!
Până să încep să vă înșir aici cinci motive pentru care vreau să vă conving că merită să faceți cadou un joc magnetic de construcție copilașului vostru, vă las și cuponul nostru de reducere, care vă oferă în premieră 15% discount la toate aceste jocuri pe care vi le voi prezenta!
Cuponul de discount este Marc15 și îl puteți folosi la sfârșitul coșului de cumpărături de pe Kosmoskids.ro. Acest cupon este valabil la jucăriile prezentate în cadrul acestui articol, doar până la data de 30 mai, în limita stocurilor disponibile.
De ce să dăruiești copilașului tău un joc magnetic de construcție?
1. Pentru a crește interesul celor mici pentru STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) într-un mod distractiv
Eu am fost praf la matematică, dacă o să fie cum eram eu?
Recunosc că mă gândesc adesea la lucrul acesta. Chiar recunosc, nu am de ce să mă ascund în fața voastră. Eu am iubit literele dintotdeauna, dar mai cred ceva. Cred că dacă din copilărie aș fi fost orientată cumva și spre acest tip de jocuri educative, aș fi stat mai bine la partea de gândire logică și analitică.
Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc acum. Ci despre faptul că dacă aveți acasă la voi un copilaș care construiește în-tru-na, bucurați-vă!
Jocurile de construcție magnetice vin cu un design atrăgător pentru cei mici, au diverse forme geometrice, culori și prin urmare, cei mici abia așteaptă să le exploreze, să le așeze una peste cealaltă, să vadă ce merge pus aici, ce nu merge acolo. Să vadă rezultatul! Poate reușește să construiască o rachetă, un turn, o forma geometrica extraordinară.
Și da! Asta înseamnă că jocurile magnetice de construcție favorizează creșterea interesului copiilor noștri pentru această ramură logică: tot ce ține de știință, informatică, tehnologie, inginerie.
Cupon de reducere valabil: Marc15 vă oferă 15 % discount la toate jocurile magnetice STEM prezentate în cadrul acestui articol
2. Pentru dezvoltarea unei gândiri logice, strategice: copilul caută soluții, gândește spațial, se orientează
Când îl privesc pe Marc cum construiește, uneori încremenesc. La propriu. Stau așa și l-aș privi ore în șir. Și asta îmi place mult la aceste jocuri. Că îl văd cum se concentrează, cum urmărește, cum gândește, cum analizează și cum își dezvoltă spiritul critic.
Uneori simt că pur și simplu îi văd toate informațiile care îi trec prin minte în momentul acela. Îl văd hotărât, încrezător, capabil să rezolve problema, să găsească soluția, să filtreze informația corectă și mai ales, calea corectă.
Și totul datorită acestui tip de joc.
Dacă și voi, la fel ca mine, vă gândiți cu ciudă cumva și nemulțumire la momentele din copilărie când urați că urmează ora de mate (stați liniștiti, nu e vina voastră), poate nu ați avut dascălii și profesorii potriviți sau nu ați fost expuși acestor tipuri de jucării și activități (nu e nici vina părinților noștri, știm cu toții ce vremuri erau, și că abia își mai vedeau uneori capul de treburi), dar dacă și voi simțiți la fel ca mine, încercați să vă bucurați acum alături de puii voștri.
Jucați-vă cu ei cu aceste jocuri de construcție, o să vedeți câte spații din voi își găsesc alinare.
Cupon de reducere valabil: Marc15 vă oferă 15 % discount la toate jocurile magnetice STEM prezentate în cadrul acestui articol
3. Pentru cea mai frumoasă JOACĂ! Joaca liberă, nestructurată, fără manual
Creativitate. Inovație. Autenticitate. Imaginație. Asta e ce le oferă jocurile de construcție magnetice unui copil. Frumusețea lumii văzută prin ochii și prin mâinile copilașului tău.
Și da. Lui Marc îi place enorm să construiască după bunul plac și din imaginație!
Cum se trezește dimineața, asta face prima dată (testăm aceste jucării de mai bine de trei săptămâni și nu există zi în care la prima oră a dimineții să se dea jos din pat și să se apuce să se joace cu ele).
Uneori îl întreb ce faci,mama.
Construiesc, îmi spune.
Faci ceva anume?
Nu, doar construiesc.
Iar la sfârșit întotdeauna îmi arată.
Este mândru. Și eu sunt și mai și, dar încerc să nu fac tumbe.
Uite, mama, aici este un turn cu proiector.
Uite, mami, aici este un drum cu trei poduri peste el.
Aici este o rachetă cu un vârf despicat.
Aici este jumătate de castel.
Aici este o fântână adâncă. Am și apă!
Aici sunt țevi și conducte și voi construi un labirint! E greu, mami! O să vezi!
Despre asta vorbesc. A fi creativ este minunat!
Cupon de reducere valabil: Marc15 vă oferă 15 % discount la toate jocurile magnetice STEM prezentate în cadrul acestui articol
4. Pentru a-și descoperi pasiunile și înclinările – beneficii pe termen lung
Nu înseamnă că se va face inginer dacă se va juca cu aceste jocuri de construcție STEM.
Nu înseamnă că o să fie profesor de matematică.
Nu înseamnă că va fi programator sau informatician sau că va lucra într-un domeniu tehnic.
Dar înseamnă că tu, părinte drag, i-ai dat șansa să își dezvolte și această latură, care da, e atât de necesară în viața de zi cu zi! (Dacă tu ai reusit să trăiești fără cifre și fără matematică, fără știință, zi-mi și mie secretul, cred că ești un super vrăjitor!)
Înseamnă că l-ai încurajat să își dezvolte spiritul critic, că l-ați format întru a fi un adult capabil să ia decizii, un adult cu structură, un adult capabil să gândească rapid într-o lume care se desfășoară uneori anapoda.
Înseamnă că i-ai dat șansa încă de mic să știe la ce să se aștepte. Să știe ce înseamnă o figură geometrică, cum arată ea. Să se orienteze în spațiu. Să aibă spirit de observație. Să ia decizii. Să aibă răbdare. Pentru că asta oferă din plin jocurile de construcție!
Înseamnă că ați crescut un copil și un adult cu încredere în el însuși, în propriile forțe.
Și nu e nimic mai minunat decât lucrul acesta.
Cupon de reducere valabil: Marc15 vă oferă 15 % discount la toate jocurile magnetice STEM prezentate în cadrul acestui articol
5. Pentru conectarea cu orice membru al familiei! Tăticii vor adora jocurile de construcție magnetice!
Pe lângă faptul că principul magnetismului dintotdeauna i-a atras și pe tătici, jocurile magnetice de construcție sunt adevărate motoare de conectare. Fix așa îmi place să le spun. Copiii se pot juca singuri cu ele, da, într-adevar sunt minunate pentru acest lucru (atenție, se recomandă copiilor peste 3 ani!).
Dar… jocurile de construcție magnetice îi magnetizează pe tătici!
Promit să vă spun numai și numai adevărul.
O să vedeți cum se așază repejor lângă cel mic pe podea și încep să construiască împreună. Cum îi explică celui mic principiul gravitațional, uite aici magneții se atrag, aici se resping, cum îi arată ce înseamnă echilibrul și cum mai-mai că se transformă și tati într-un copil!
Conectare. Fie că se joacă împreună cu tatii sau cu surorile și frații, jocurile de construcție magnetice oferă șansa de a îi învață pe cei mici despre colaborare, despre munca în echipă, despre încercări și experimente, fără nicio presiune, totul prin simplă joacă!
Cupon de reducere valabil: Marc15 vă oferă 15 % discount la toate jocurile magnetice STEM prezentate în cadrul acestui articol
BONUS BENEFICIU: Un copil care construiește este un copil care învață despre greșeli, despre eșec și învață cum să le facă față.
Atunci când se dărâmă construcția, copilul tău învață despre eșec. Oricât de dur sună, dar da. Poate este o formă ușoară a eșecului, hai să o privim așa. Și doar ați văzut și știți și voi câtă supărare este în sufletul lor și modul în care o exprimă atunci când li se dărâmă ce au construit.
Dar atunci avem șansa să fim acolo.
Să îi încurajăm.
Să îi lăsăm să simtă frustrarea.
Să le permitem să își înțeleagă emoțiile.
Sunt și ele firești, sunt umane, și noi le avem, deși avem haha, ani lumină în fața copiilor noștri.
Să se confrunte cu eșecul.
Să învețe sa îi facă față.
Să aibă speranța că data viitoare va fi mai bine, va ieși mai bine.
Pentru că viața va fi și cu mai puțin bune, din păcate.
Și cel mai important, jucăriile de construcție magnetice îi învață și despre răbdare. Despre acceptare. Despre încercare.
Pentru că orice copil o va lua de la capăt.
În fond, este vorba despre limbajul lui de iubire: joaca.
Sper mult de tot că vă sunt de ajutor recomandările mele și cine știe, poate chiar vor fi cadouri minunate de ziua copiilor, că tot se apropie acum 1 iunie.
Ca să vă fie mai ușor, vă mai las aici o listă cu link-uri directe către jucăriile pe care vi le-am prezentat în articol:
PREFERATUL LUI MARC (are biluțe pe care cel mic le observă cum trec prin tobogane și rampe, toate piesele sunt magnetice) – Mega Parcul de Distracții -Traseu Magnetic cu Bile Marble Run, 96 Piese: îl găsiți aici
Mega Construcții Magice – Set de Construcție Magnetic STEM, 71 Piese: îl găsiți aici.
Din acest set iese doua vehicule haioase plus castelul pe care îl vedeți în fotografie. E tare interactiv!
Castelul Magic din Povești- Set De Construcție Magnetic STEM, 52 Piese:îl găsiți aici
Acest set este mai micuț, după cum observați, recomand să îl luați împreună cu alt set, din el iese acest castel.
Construcții Magice Mega Creativ- Set de Construcție STEM, 41 Piese: îl găsiți aici.
Din acest set puteți face o mașinută, la fel ca aceasta din fotografie, recomand să fie luat împreună cu alt set, ca să aveți cât mai multe piese pentru variante de construit.
Traseu Magnetic cu Bile care strălucesc în întuneric, Marble Run, 49 Piese: îl găsiți aici.
Este fascinant acest set și mie îmi place cel mai mult, pentru că biluțele se aprind, e mega distracție și pe întuneric! Are lumini strălucitoare care se aprind și ne-a plăcut mult de tot!
Apropo, absolut toate seturile vin cu manual cu multe variante de construcție plus abțibilduri (ele pot fi puse pe anumite piese cu ajutorul cărora se decorează apoi piesele magnetice).
Nu uitați și de Cuponul de reducere valabil până pe 30.05, în limita stocurilor disponibile: Marc15 vă oferă 15 % discount la toate jocurile magnetice STEM prezentate în cadrul acestui articol.
*Acest articol este realizat în parteneriat cu Kosmoskids.ro, un magazin online de jucării interactive și educative, de la care noi avem multe jucării îndrăgite. Jucăriile le-am primit ca să ne jucăm cu ele, ca eu să pot scrie despre ele cât mai real pentru voi. Jucăriile sunt testate de Marc și de mine, iar articolul prezent cuprinde părerea mea sinceră despre acestea.
Vă mulțumesc și mult spor la ales cele mai frumoase cadouri pentru copilașii voștri!