28 de ani și 28 de păcate

Am 28 de ani și 28 de păcate. Am 28 de speranțe să nu le mai fac și în același timp, răsfrânte, 28 de asigurări că le voi face din nou.

1. Să nu plângi. Îți întunecă judecata. Te amăgește. Te sensibilizează. Te pune față în față cu ochii umilinței. În cele din urmă, te face om.

2. Să nu te înfurii. Îți întunecă lumea, viața, orizontul. Devii altul, unul care niciodată nu ți-ar fi om drag și de care nimeni nu s-ar apropia. Totuși, în final, te eliberează de cătușele disperării.

3. Respiră. Amintește-ți că nici el, nici ea, nu sunt responsabili de bunăstarea ta. Nici de grija ta. Doar tu, corp și trup, oase și carne, doar mintea ta și aerul din tine te pot recrea. Expiră și inspiră. Până la urmă, te vei reface.

4. Dă-ți voie să faci ce simți. Adună legile, regulile, impedimentele, limitele și doboară-le, dă cu ele de pământ, să iasă măruntaiele din ele. Ești liber să faci ce și cum vrei tu.

5. Coboară. Ajută-ți copilul să meargă, bunica să se ridice, tatăl bolnav să se întoarcă de pe o parte pe cealaltă. Cu ei ți-ai făurit cuibul. Sunt tot ce ai. Dă-le un amărât de telefon până ce mai sunt.

6. Mergi până la capătul vieții și întoarce-te. Adică, împlinește-ți o dorință pe care, mâine, dacă n-ai mai fi, ai urla în pumni de regret că n-ai îndeplinit-o.

7. Fă dragoste. Nu mai scriu nimic aici. Cuvântul e îndeajuns de frumos.

8. Învață să trăiești singur. Nimic nu e mai chinuitor decât un om trist și singur. Singurătatea, uneori, te scapă de cele mai înalte temeri.

9. Asumă-ți vina, după care iartă-te. Greșește până nu mai poți și încă o dată. Așa se naște perfecțiunea.