Copile, dacă eu m-oi prăbuși…

Ne prăbușim, copile. Cu toții. Fugim, ne îmbulzim, aruncăm unii într-alții, furăm timp, nevoi, absurdități.

Alții își umplu rafturile din bucătărie și nu se opresc. Alții își plâng de milă. Alții spun că nu se sperie, deși le este frică.
Unii sunt obsedați de știri, alții citesc romance sau se îmbată ca să uite.

Copile, dacă eu, omul tău mare, m-oi prăbuși, păi vreau să-ți las asta aici scris.

Copile, ajută în viață pe cine poți. Uită-te și în dreapta și în stânga și în față și mai ales, copile, uită-te în urma ta. În fond, nu banii sunt tot, deși treaba asta cu banii pare ceva inadmisibil.

Copile, țineți-i aproape pe ăi’ mai bătrâni. Ei sunt cei mai sensibili. Mai sună-ți, din când în când, bunica, străbunica, bunicul, străbunicul.

Copile, tu ești atât de viu, pur și crâncen, încât îmi dovedești încă odată și încă odată că tu ești meteorit, ești valuri, ești lumină.
Că doar noi, ăștia mari, ne temem de prăpăstii.

Copile, corpul tău ce stă pe cele zece kilograme ale tale e mult mai puternic decât cele șaizeci de kilograme ale mele. Și uite cum viața îmi lasă totuși o garanție. Garanția că tu o să fii bine orice mi s-ar întâmpla mie.

Este oare așa? Am această garanție? Sau poate, acum în crăpătură de noapte-n fereastră, mi-e prea frică să mă gândesc la asta?

Copile, tu nu știi… Și ce bine este. Să fii tu acolo-n fericirea ta numai și numai. Of, învață-mă să fiu și eu din nou mică, să-mi desenez în cap gânduri doar de copil pribeag.

Copile, mâine, dis-de-dimineață, când o să te trezești plin de viață lângă mine, știi ce o să fac?

O să-ți fur puțin din ea. Din lumina ta. O să-ți fur puțin din el. Din curajul tău. O să-ți mai iau puțin și de aici. Din avântul tău. Și mai ales, de aici. Din dorința de a face și a vrea numai bine. Rămâne între noi, da?

Copile, ce prostuță-i mama ta! Plâng eu acum muțește-n noapte dar o să văd eu, o să văd eu că mâine dimineață, nu mă prăbușesc nicăieri. Nicăieri.

Că tu ești aici lângă mine și n-am cum. N-am cum. Când mă ții așa cu toate frâiele din sufletul tău legată de tine, nu am cum. Și nimic rău n-are ce să mi se întâmple. Nimic rău.

Copile, tu, tu cu mânuțele ăstea două, mă ridici.