Mâna sus, părintele

Mâna sus părintele care n-a crezut despre sine că nu poate.

Mâna sus părintele care nu a țipat.
Mâna sus părintele care nu s-a simțit vinovat.
Mâna sus părintele care n-a scrâșnit din dinți.
Și mâna sus părintele care n-a fost plin de nervi.

Mâna sus părintele care nu s-a îndoit de sine
Și mâna sus părintele care nu s-a simțit îngrozitor
Mâna sus părintele căruia nu i-a fost frică
Și mâna sus părintele care a spus că el nu va face așa

Și acum:
Mâna sus părintele care a putut atunci când a crezut că nu mai poate
Și mâna sus părintele care și-a mușcat limba.
Mâna sus părintele care s-a simțit fericit
Și mâna sus părintele care a râs pe brațe cu copilul său

Și mâna sus părintele care a ieșit să facă un om de zăpadă, deși ura iarna.

Mâna sus părintele care a fost acolo aproape zi de zi
Și mâna sus părintele care s-a simțit erou, deși știa că nu e
Și mâna sus părintele care a crescut
A legănat
A șters frunte de copil
A sărutat obraji plângând
A încălțat tălpici
Și-a încălzit pumnișorii
Mâna sus părintele
Care-a iubit
Și va iubi
Pe viață.

Credit foto: pexels.com