De ce ne iubim copiii? Răspunsuri de dincolo de inimă

Pentru mâna aceea care ne ține de mână când adormim împreună. 

Pentru că ne gândim la ei aproape mereu.
Pentru că și dacă sunt absenți fizic de lângă noi, sunt prezenți întotdeauna pentru noi.
Pentru că vorbim despre ei ca despre cea mai minunată creație pe care am săvârșit-o.
Pentru că ne saltă inima cu o octavă atunci când le rostim numele.
Pentru că avem cele mai frumoase amintiri cu ei.

Pentru că am trecut alături de ei și prin rai și prin iad. Și de fiecare dată am revenit cu răbdare și cu iubire în căminele noastre.
Pentru cum ne privesc.
Pentru cum vorbesc ei despre orișice lucru.
Pentru că ne-au schimbat în bine.
Pentru că nu e posibil sa avem sentimente de rău față de ei, prin urmare ne fac mai buni și demni.

Pentru că viața devine mai ușor de respirat cu ei alături.
Pentru că în momentele când ne simțim spânzurați de griji, de stres și de altele grele, e de ajuns o singură secundă în care să ne gândim la ei și să ne simțim eliberați.
Pentru că ne dau un scop.
Pentru că ei, copiii noștri, sunt un scop.
Pentru că ne dau printre cele mai frumoase motive de a zâmbi, de a cânta, de a ne prosti în joacă.
Pentru că sunt singurii, dar singurii, care ne amintesc de cum era când eram mici și noi.

De ce ne iubim copiii?
Nu pentru că sunt ai noștri, ci pentru că noi suntem ai lor.
Nu pentru că ne aparțin, ci pentru că noi le aparținem.
Și nici măcar nu îi iubim, pentru că le suntem datori. Ci pentru că le suntem recunoscători.

De ce ne iubim copiii?
Nu pentru că ei ne sunt sensul, ci pentru că ne dau o mare parte din el. Într-un fel pe care habar nu am fi avut să îl știm, să îl descriem, să îl cunoaștem dinainte.

Ne iubim copiii, pentru că se cresc cu părți din noi așezate una peste cealaltă, la fel cum construiești o casă. Cu dragoste, cu răbdare, cu înțelepciune, cu strâns din dinți, cu mușcat de limbă, cu sudori pe frunte, cu transpirații, căderi în genunchi, dorință de renunțare, ca mai apoi să o iei din nou și din nou de la capăt. Ne iubim copiii pur și simplu că sunt extraordinari prin felul în care Cineva i-a creat pentru noi.

Ne iubim copiii, oameni dragi, pentru că ne-au ales pe noi să le fim părinți.
Și nu există sentiment mai presus de această simțire.
Nu există.
Ne iubim copiii pentru că avem șansa la iubire din nou.

PS: Din dragostea mare pentru copilul meu, am scris cartea aceasta de poezii pentru mame. Daca te regăsești în gândurile mele, fă-ți-o cadou. Promit să nu regreți. Cartea mea se găsește aici.

Credit foto: pexels.com

fb-share-icon0