10 lucruri pe care i le spun copilului meu când este trist

În seara asta Marc a revenit acasă după câteva zile de stat la bunici (am fost plecați cu toții de Crăciun în vacanță și ne-am întors de Revelion), apoi el a vrut să își petreacă vacanța de iarnă la bunici. E foarte apropiat de ei, îi iubește tare mult și nu poate decât să mă bucure relația asta frumoasă pe care au construit-o.

Și ciudat este că mereu când vine înapoi acasă, este tare trist. Își mai dorește să petreacă și mai mult alături de bunici.
Cum în seara aceasta era trist, m-am gândit la câteva lucruri pe care să i le spun, lucruri pe care mi-aș dori să mi le spună și mie cineva atunci când sunt tristă, chiar dacă nu mai sunt copil.

Pentru că în fond, cred că atunci când suntem triști, revine în noi copilul cel mic, cu multe nevoi. De blândețe, de acceptare și vulnerabilitate, de confesiune.

Iată câteva din lucrurile pe care am simțit să i le spun. Poate te vor ajuta și pe tine, atunci când puiul tău de om se va simți trist.

1. Îmi imaginez ce simți acum. Cred că se simte tare greu și apăsător. Aș putea să fac ceva încât să te simți mai bine?
2. E normal să îți fie dor și să te simți trist. Uneori, simțim asta pentru persoanele pe care le iubim foarte tare.
3. Dacă te simți trist, poți să faci ca un lup. Știi cum fac lupii? Vrei să încercăm să facem împreună așa? “Auuuuuuuu”, “auuuuuuuu”, “auuuuu”. (Da, exact, faceți voi primii și apoi o să vedeți cum vă imită și ei).
4. Cred că te-ar ajuta să strângi tare în brațe ceva pufos. Poate o pernă? O păturică? Sau un animaluț de pluș?
5. Să știi că eu când sunt tristă, simt să vorbesc cu cineva. Sunt aici dacă vrei să te ascult. Dar să știi că uneori, pur și simplu nu vreau să vorbesc cu nimeni. Așa că vreau să știi că sunt aici, lângă tine.
6. Să știi că trece. Promit!
7. Vrei să scoatem tristețea din inimioară? (Și chiar ne imaginăm că scoatem tristețea din inimioară, că o modelăm ca pe plastilină, -aici puteți construi din ea absolut orice vă trece prin cap- un castel de nisip, de exemplu, o figurină amuzantă, orice vreți!). Ah, nu uitați că o lăsați afară, eventual o puteți arunca și la gunoi.
8. Poți să plângi. Este în regulă. Când ești trist, toți oamenii plâng. Plânsul face bine.
9. Vrei să îți arăt ceva amuzant? (Și puteți face o strâmbătură din gură sau să stați într-o poziție haioasă sau să scoateți sunete amuzante sau să imitați o oaie?!) – atenție însă, scopul este să diminuăm tristețea, nu să o negăm, și este perfect în regulă dacă cel mic nu reacționează sau nu își schimbă starea la această încercare. Și noi ca adulți poate nu reacționăm deloc la o încercare de înveselire atunci când suntem triști.
10. Te iubesc. Eu, mami, sunt aici.

Acum, ziceți drept, nu v-ar plăcea și vouă să vă spună oamenii dragi așa când sunteți triști?

Sper să vă fie de folos și vă doresc cât mai puține momente de tristețe, deși nu uitați că aceste emoții arată că aveți un copilaș minune. Empatic și sensibil. Și asta nu poate fi decât extraordinar de frumos.

Credit foto: pexels.com

fb-share-icon0