Spune-mi, voce de copil

Spune-mi, voce de copil,
Cine te-a privit cu inima strânsă-n noapte,
Cine când te-a atins a lăsat peste pielea-ți mângâieri infinite,
Cin te-a sărutat de boli, de lacrimi, de întrebări?
Și de fiecare dată a răspuns: mama.

Spune-mi, voce frumoasă de copil,
Cine s-a bucurat cu emoțiile sus în tâmple când ai zis mama întâia oară,
Cine când pășit-ai câș pe-o parte și pe alta,
Cine te-a prins,
Cine te-a așteptat,
Cine-a zambit cu fața-i și a arătat fericirea lumii când pe tine te-a privit?
Și de fiecare dată a răspuns: mama.

Spune-mi, voce caldă de copil,
Cine a plâns la tine în brațe,
Cine te-a ținut să-i plângi în brațe,
Cine te-a învelit noapte de noapte
Cine ți-a dat piept și inima de dincolo de el?
Și de fiecare dată a răspuns: mama.

Mai spune-mi, voce de copil,
Ce doar mie îmi cânți,
Ce doar mie îmi șoptești,
Ce doar mie îmi alini
Necuvinte și gânduri,
Amintiri și frânturi,
Amestec de stări strânse-n palma-mi –

Spune-mi tot ce n-ai spus
Jucăriilor,
Prietenilor,
Lumii,
Soarelui și lunii,
Spune-mi, voce de copil,
Deși eu știu că nu se cade să te-ntreb –

Dar spune-mi drept, mamă de ești, că tu știi doar, de-auzi și tu o voce de copil,
Că toate-am zis-o pe buzele acestea, fie ea măcar și-odată:
Spune-mi, voce de copil,
Pe cine iubești tu cel mai mult?

Și de fiecare dată… a răspuns: mama.