Nu simțim. Până nu ne arde pe noi, nu simțim. Filmul Colectiv.

Am vrut să văd filmul acesta pentru că nu am fost Acolo. Sau pentru că nu am putut face nimic. Sau pentru că pur și simplu aș fi putut fi Acolo.

Sau ar fi fost mama mea sau soțul meu sau copilul meu. Sau eu.

Am chemat pe cineva să vină cu mine la film. Mi-a spus că nu îl interesează subiectul.
Apoi am mai chemat pe altcineva. Mi-a spus că ar fi prea trist.
Și am mai întrebat pe cineva. Mi-a spus că dacă tot ar fi sa lipsească două ore de acasă, ar lipsi pentru ceva care îl binedispune, iar acest film nu o va face cu siguranță.

M-am dus singură la film.

DESPRE
Documentarul în regia lui Alexander Nanău are în centru investigațiile jurnaliștilor Cătălin Tolontan, Răzvan Luțac și Mirela Neag despre Colectiv, urmărind cazurile infecțiilor din spitale, Hexi Pharma, ghearele corupției, cazul Florin Secureanu de la Malaxa, mandatul lui Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătății.

Distribuția filmului este magistrală, de o realitate pătrunzătoare până-n măduvă. Este ca și cum îi ai în față – negru pe alb, viu pe mort și îi vezi cum se zbat să facă lumină pentru noi. Pentru noi, românii.

EU
Este singurul film al cărui spectator am fost la care a fost atâta liniște. Atata liniște încât puteai auzi ecoul lacrimilor celuilalt de lângă tine.

A fost primul film la care am fost în care s-a vorbit despre și s-a arătat țara noastră cu fața-i crăpată. Așa cum e ea. Reală, prea reală.

Trebuie să vedeți filmul acesta.

Nu o să vă povestesc despre ce este, o să vă spun mai bine așa:

  • nu este despre 65 de oameni care nu mai sunt, este despre ce a fost dincolo de ei și mai ales după ei;
  • credeam că ceea ce se întâmplă în serialele pe care le văd nu are cum să se întâmple la doi pași de mine, nu are cum să se întâmple într-un pat de bolnav, într-un spital;
  • credeam că știu tot despre caz și nu a fost așa;
  • este o realitate în filmul acesta cu niște actori atât de veridici, încât nu ai cum să nu fii furios sau să nu te facă să te îndoiești de tine însuți, nu ai cum să nu fii om după ce îl vezi;
  • filmul arată părți dure, iar alternarea unei realități sfâșietoare cu mascarada de la scaunul de sus care ne conduce și subjugă e tulburătoare.
  • și nu vă luați popcorn. E un film la care ochii-ți vor fi prea ocupați, iar gura prea strânsă de emoții.

NOI
Nu-mi rămâne decat să vă spun că știu. Știu și eu că nu putem schimba multe. Că eu una nu prea am ce să fac și nici cum să mă dezleg de firele ăstea încinse de pe pielea mea. Dar poate toți împreună putem. Poate dacă se trezesc în noi gânduri banale și simple, poate putem fi un Colectiv viu.

Da, adevăruri din ăstea simple ca : du-te la vot, nu mai da mită, ajută fie și cu un deget dacă poți.

Cred că despre asta e filmul acesta, despre realitatea în care trăim și ghiciți ce, ne e frică s-o privim în față, s-o stingem cu apă rece. Ne e frică de viața în care trăim. Păi cum putem schimba ceva atunci? Cum?

EI-ELE
Și pentru că nu se poate uita și nu ar trebui, vă las aici cuvintele Andradei Mihailescu, un copil frumos cu părul de foc, care a fost Acolo:

https://www.andradamihailescu.com/post/2019/10/30/povestea-unui-copil-cu-parul-de-foc

Și un discurs marca TEDx despre libertate, imaginație și tăria umană, aparținând lui Tedy Ursuleanu, și ea- Acolo.

PS: Acest articol nu constituie publicitate, este inspirat din propria-mi experiență, prin urmare este tratat subiectiv. Vă rog să îl primiți așa cum vă este împărtășit.