Mama de pe marginea patului

Sunt eu. Tu. Ea.
Mama de pe marginea patului,
Mama care își miroase pruncul,
I-ascultă respirația,
Îi pune mâna pe fruntea udă,
Îi mângâie obrazul.

Da, da, eu sunt mama de pe marginea patului,
Care se framântă în mii de gânduri,
Care se întreabă și răspunde,
Care tună și zâmbește,
Care plânge și râde
Și explodează și iubește de nu mai poate –
Care se obosește și se calmează,
Care se gândește că timpul trece și că ea nu mai are timp
Să-l mai iubească încă o dată,
Să-l mai miroasă,
Să-l mai asculte,
Ca atunci când mic era.

Câte mame au stat,
așa,
pe marginea patului,
Nemișcându-se, oprind respirația,
mișcările,
Doar pentru a-și adormi puii,
Doar pentru a rămâne în singurătate,
Cu ele însele –
Cu ele, și-ale lor credințe și păcate
De mame ce credeau
c-au făcut bine ori c-au făcut rău.

Mama de la marginea patului e mama
Care într-o noapte a uitat unde adormise
Și, întorcându-se de pe o parte pe alta
Ea nu căzuse,
Nu căzuse din patul ei și-al pruncului,
Fiindcă un cordon, un cordon tare, lung și invizibil,
Îi legară pe amândoi,