Când unui copil i-e frig în miez de noapte

Voi știți?… 
Știți nopțile acelea de vară când totul e torid, când adormi cu gândurile împunse în pernă și n-aștepți ziua de muncă, pentru că vrei să mai stai? 
Să mai rămâi. Lângă el. Lângă ea. Lângă 82 de centimetri de iubire măsurată pătrățel de piele cu pătrățel de piele. Mirosul lui. Părul. Mâinile care te țin. Dorul. Dorința de a fi amândoi.

Dar lumea nu te lasă. Trebuie să fac bani, îți spui, cum altfel trăim. Trebuie să avem, cum altfel va avea el mai târziu? Te împingi și mai tare cu ceafa în pernă și ai vrea să-ți lași acolo o parte de durere. S-o știe niște fulgi de pernă, printre ei să se răsfire.

Ducă-se naibii toată durerea asta, îți spui. Trebuie să mă simtă fericită, bine, plină de frumos, știi teoria, dar în interior tot ce-i frământare pare s-o ia razna.

Îl simți lângă tine dormind. 
Și atunci știi.
Îți dai seama.
O recunoști.
Îți recunoști greșeala.
De-a nu te fi oprit.
Greșeala 
Că în toate gândurile tale ce aleargă spărgând milisecundele, 
Copilului tău i-e dor de tine.

Că în toate apăsările pe butoane de telefon, 
Copilului tău iar i-e dor de tine.

Că în toate orele ce le petreci printre oale, printre tăvi și linguri, 
Copilului tău chiar i-e dor de tine.

Că atunci când plânge la ușă și nu vrea din casă a ieși, nu, nu înseamnă c-o face intenționat. 
Deloc. Deloc. Vrea să fie cu tine în casă, acasa la voi, să știe că ești doar a lui.

Să nu te mai împartă și azi, azi, într-o zi de sâmbătă, când ar trebui să fii doar a lui. Să nu te mai împartă cu nimeni și cu nimic. Nici cu leagănele din parc. Nici cu alți copilași. Nici cu alți părinți. 
Pentru că dorul e atât de puternic, încât el nu-l poate arăta altfel.

Și mai știu 
Că atunci când îl grăbești să se îmbrace, el vrea să lungească timpul.

Și că atunci când tu vrei să doarmă în clipa aceea, el mai stă încă cinci clipe și încă cinci și încă cinci de ar putea. 
Nu plânge, te rog, dar și atunci i-e dor de tine.

Și… da. Și când în miez de noapte te caută, te strigă și-ți spune că-i e frig, e tot semn de dor din timpul zilei rămas.

Și…că atunci când nu știe cum s-o zică: 
Mama, te iubesc! 
Mama, îmi lipsești! 
Mama, dor îmi e de tine!

Copilul ăsta, da, da, asculta-mă bine, va face orice ca să ți-o zică. Prin negrai. Prin necuvinte. Prin negesturi. O vei simți.

Oprește-te atunci. Lasă-l să-și exprime dorul. Spune-i că-i firesc. Mai spune-i însă … că acolo ești.

Oprește-te. Ia-l două minute în brațe. Ascultă-mă bine. Scutură-ți mâinile, iartă-te, nu faci nimic rău.

Și dorul e o formă a iubirii. Cu mâinile tale acoperă-i fața, ochii, părul, tot ce iubești la el. 
Și spune-i-o. Te iubesc. Spune-i-o. 
Asa șe duce dorul.

————————-
Deci… știți? Că într-o zi calduroasă de vară ca aceasta, spre zorii dimineții, la un moment dat, simți rece și-ți cauti pătura, cearșaful, o mână de te-ar înveli. Mi s-a întâmplat azi-noapte să nu am. Nici pătură, nici mână. Și am simțit rece. Nu mi-a fost bine. 
Asa va simți și el. Copilașul. 
Nu uita, te rog,…
să-i fii pătura ori mâna 
ce dorul lui îl va-nveli.